Luptător al trupelor de elită iraniene, acuzat de SUA că a vrut să ofere 300.000 de dolari pentru uciderea unui înalt oficial american

Luptător al trupelor de elită iraniene, acuzat de SUA că a vrut să ofere 300.000 de dolari pentru uciderea unui înalt oficial american
Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 10/08/2022, 22:24

Departamentul de Justiţie de la Washington l-a acuzat oficial miercuri pe un membru al Gărzii Revoluţionare iraniene de un complot pentru asasinarea lui John Bolton, consilier pentru securitate naţională al fostului preşedinte american Donald Trump.

Sharam Poursafi, cunoscut şi ca Mehdi Rezayi, în vârstă de 45 de ani, din forţa militară de elită a regimului de la Teheran, a fost inculpat pe motiv că „a încercat să plătească 300.000 de dolari unor persoane din Statele Unite pentru a executa asasinatul la Washington sau în Maryland”, a arătat Departamentul, potrivit  Reuters.

AFP menţionează că asasinarea lui Bolton, care a fost şi ambasador al SUA la ONU, ar fi fost un act de răzbunare pentru moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis în ianuarie 2020 de o dronă americană în Irak, pe aeroportul internaţional din Bagdad.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×